Ansamblul rezidenţial “Colina Lac”
Ansamblul rezidenţial “Colina Lac”, în curs de execuţie este vârful de lance al unei dezvoltări ample. Cele 112 unităţi, dispuse în cadrul a 47 de construcţii, oferă viitorilor proprietari iteraţii ale modului de locuire care îmbină bucuria de a trăi într-o comunitate – fie în case de tip înşiruite (“row houses”), fie în case de colţ sau în apartamente în unităţi colective de mici dimensiuni. Cele 112 unităţi sunt realizate prin iteraţii a 11 tipologii de locuinţe – fie ele case (9 tipologii) sau apartamente (2 tipologii). Dintre cele 32 de apartamente, 16 sunt situaţie la parterul imobilelor şi dispun de curţi proprii, iar 16 au terase generoase. Integrarea unor spaţii pentru petrecerea timpului în aer liber – acel loc sub cerul liber, pentru fiecare familie şi proprietar a reprezentat un element cheie în configurarea ansamblului.
Este important de avut în vedere că Etapa 1 – construirea celor 112 unităţi -reprezintă doar începutul unei dezvoltări ample, care va avea în următorii ani încă 9 etape, printre care: construirea promenadei de-a lungul lacului, clubul cartierului în care comunitatea se va aduna în funcţie de evenimente, şcoală, grădiniţă şi terenul sportiv, deschise şi publicului larg până înspre Drumul Naţional 1 (DN1), unde construcţiile vor creşte spre tipologie de locuinţe colective înalte (P+7-P+9), hotel şi esplanadă comercială.
Colina Lac este, în acest moment, o fereastră care se deschide într-un micro-univers creat aflat în curs de execuţie şi care creionează activ următoarele etape.
Elementul esenţial este obţinerea unui design care se raportează la nevoile la scară umană, care pune în prim plan parcurgerea cartierului pietonal, iar autovehiculele au spaţii destinate care să nu perturbe aspectul unui oraş liniştit, specific zonelor peri-urbane.
În raport cu direcţiile ultimilor ani, casele propuse în cadrul Colina Lac vin în întâmpinarea nevoii utilizatorilor – o oază de curăţenie, linişte şi verdeaţă, în care încă mai poţi vedea copii jucându-se liniştiţi pe stradă sau în parcul cartierului, unde comunitatea se strânge în jurul bradului sau serbează ziua de naştere în cadrul unui picnic în locul special amenajat şi dedicat pentru astfel de evenimente.
Aspectul arhitectural este unul curat, cu linii simple şi clare, tușe sigure şi accente reţinute, dar definite, care conferă un caracter aparte – cărămida aparenta fiind un lait-motiv care leagă întregul ansamblu din punct de vedere estetic. Deşi aliteraţia propusă între modulele a fost gândită în aşa fel încât să se evite aspectul repetitiv al unor case înşiruite, o serie de elemente comune – precum acoperişurile în două ape, ferestre pe întreaga înălţime, cu parapet 0.00 m, logiile şi balcoanele care decupează în volumele de bază ale construcţiilor sunt realizate folosind un limbaj comun arhitectural, creând un aspect ordonat.
Ansamblul este deservit de lucrări complementare de infrastructură – drum de acces, puţ de mare adâncime pentru captarea apei, staţie de epurare amplasată la distanţă optimă de locuinţe şi sistem propriu de colectare şi filtrare a apelor pluviale.
Dezvoltarea rezultată din cele 112 unităţi de locuit este deservită de un parc de 720.00 mp, dotat cu loc de joacă pentru copii şi spaţiu pentru comunitate.
În etapele viitoare – enclavele nou dezvoltate vor fi deservite de spaţii pietonale care leagă o reţea de alveole verzi, de varii dimensiuni şi cu varii tematice, astfel încât orice locuitor din comunitate să poată ajunge rapid, pietonal, către viitoarea promenadă de-a lungul lacului, care va reprezenta principala atracţie şi principalul loc de loisir al cartierului. Conceptul si coordonarea proiectului urbanistic in derulare este in continuare in sarcina Quadratum Architecture – care prin echipa multi-disciplinară cristalizează urmatoarele etape.
Funcțiune:
RezidentialAmplasament:
Sat Săftica, Comuna Balotești, Judetul IlfovArie teren (m²):
28.736,00Arie loturi dezvoltare (m²):
23.986,00Căi de circulaţie (m²):
4.750,00Suprafață desfășurată (m²):
28.736,00Unităţi:
112Stadiu:
Finalizat